CONGRES PNL. Antonescu și Iohannis își dispută rolul de prezidențiabil. Noul șef al PNL AMÂNĂ decizia: „Să ne bucurăm că avem doi candidați. Nu trebuie să votăm azi”

Publicat: 28/06/2014, 17:39
Actualizat: 07/08/2015, 09:48

Congresul PNL l-a ales astăzi pe Klaus Iohannis în funcția de președinte al partidului cu 1334 de voturi pentru, în timp ce Ioan Ghișe a obținut 144 de voturi.

Miiza centrală a constituit-o însă adoptarea unei Rezoluții prin care primarul Sibiului să devină candidatul PNL la alegerile prezidențiale. Planul a fost dat însă peste cap. Crin Antonescu a anunțat și el că vrea să fie cel care va intra în cursa pentru Cotroceni, condiții în care Klaus Iohannis a decis să retragă Rezoluția și să o trimită în Delegația Permanentă.

„Dragi liberali, constat cu bucurie că suntem cea mai fericită situație în care poate fi un partid serios, să aibă doi candidați. Dacă suntem în această situație, cred că în acest moment este suficient să ne bucurăm. Este suficient dacă ne bucurăm că avem doi candidați. Nu trebuie să votăm nimic astăzi. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să apară o sciziune în partid. Nu mă feresc, însă, de nicio competiție și dacă va fi să intru în competiție cu domnul președinte și prieten Antonescu, așa să fie, dar nu astăzi. Cred că este bine să avem înțelepciunea să vedem lucrurile bune și să nu le stricăm, grăbindu-le”, a spus Iohannis.

Răsturnarea de situație din timpul Congresului nu a fost însă singura lovitură primită. Iohannis a fost criticat dur de democrat-liberali după ce a anunțat că, după fuziunea PNL-PDL, noul partid se va numi PNL. „Nu e corect să aflăm de la televizor lucruri care se doresc a ne fi impuse”, a susținut prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu.

Moțiunea cu care a candidat Klaus Iohannis se intitulează „Pentru un deceniu de liberalism, prosperitate și stat de drept”. În ea se precizează că „unificarea PNL cu PDL înseamnă transformarea formațiunii politice a dreptei în partidul determinant al guvernări, partid în jurul căruia se vor construi majorități, în jurul cărui vor gravita alte formațiuni politice și nu invers”.

„Vom reuși, astfel, să schimbăm radical toată scena politică. PNL va deveni, astfel, busola politicii românești”, se arată în documentul asumat de Klaus Iohannis.

Înaintea Congresului PNL, Klaus Iohannis a avut o discuție cu președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, în care i-a explicat că se va adopta o Rezoluție prin care se va desemna nominal candidatul partidului pentru prezidențiale. Apropiații lui Crin Antonescu au încercat să blocheze votarea unei rezoluții care să conțină numele candidatului la președinție.

Congresul a decis ca numele prezidențiabilului PNL să fie stabilit de Delegația Permanentă între Klaus Iohannis și Crin Antonescu.

Update 16.45 Crin Antonescu a avut o primă declarație după ce și-a anunțat reintrarea în cursa prezidențială.

„Dacă așa s-a decis, eu nu am avut, părerea mea a fost că nu aveam toate elementele azi, că repede trebuie să ne procurăm elementele pentru o decizie, că lucrurile s-au precipitat când s-a propus o rezoluție și după părerea mea modul în care s-a încheiat astăzi această dilemă este unul normal, unul care a dovedit că suntem un partid puternic și un prim gest al președintelui Iohannis inspirat, un gest de președinte de partid. Nu pot spune că s-a forțat nota, câtă vreme lucrurile au fost discutate la vedere, s-a votat o ordine de zi, președintele a propus o Rezoluție și mai ales câtă vreme a luat act de faptul că opțiunile erau împărțite”, a declarat Antonescu înainte de a-și exercita votul pentru vicepreședinții partidului.

El a spus că nu există un pericol de scindare a partidului din cauza acestei duble candidaturi.

„Indiferent că avea loc astăzi un vot, indiferent că avea loc la Delegația Permanentă sau când va avea loc un vot acesta nu va scinda partidul. Odată desemnat candidatul partidul îl va desemna în întregime, știm, am dovedit cred, știm să purtăm o competiție atunci când se ivește ocazia și după aceea partidul respectă decizia. Nu e nici pe departe în ce mă privește o ambiție, eu a trebuit să dau un răspuns și mă bucur că a putut fi monosilabic, în stilul noului președinte, al unei întrebări la care nu aveam alt răspuns. Eu am susținut că dacă există oameni care susțin candidatura mea nu le pot dezamăgi așteptarea”, a precizat Antonescu.

Fostul președinte PNL a comentat cooperativa care există între șefii de filiale pentru desemnarea vicepreședinților că aceste liste care au circulat sunt democratice și licite.

Update 15.05 Iohannis prezintă trei Rezoluții Congresului. Prima se referă la fuziunea PNL – PDL și păstrarea numelui PNL după fuziune.

„Eu personal sunt pentru fuziune. Sunt în poziția să vă confirm că PDL acceptă ca noua formațiune să se numească PNL„, a fost mesajul lui Iohannis. Rezoluția a fost votată de Congres.

A doua Rezoluție votată de Congresul PNL a fost legată de aderarea la PPE.

A treia Rezoluție se referă la stabilirea candidatului pentru prezidențiale. Klaus Iohannis a fost propus pentru funcția de candidat la funcția de prezidențiabil al partidului.

„Am auzit propunerea pentru Klaus Iohannis, dar și pentru Crin Antonescu”, a spus președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

„Cred că Congresul partidului trebuie să desemneze acest candidat. Eu nu îmi permit ca membru al PNL să merg la PDL să îmi stabilească ei candidatul la președinție. Nu putem să-i cerem lui Antonescu să se întoarcă și să uite acea decizie”, a luat primul cuvântul Teodor Atanasiu.

Mircea Ionescu Quintus l-a întrebat pe Klaus Iohannis dacă acceptă să fie prezidențiabilul partidului. „În cazul în care Congresul va vota pentru mine voi accepta”, a fost răspunsul lui Iohannis.

„Da”, a fost răspunsul lui Crin Antonescu.

„Este suficient că avem doi candidați, nu trebuie să votăm nimic astăzi”, a venit replica lui Iohannis. Acesta a anunțat că retrage Rezoluția și o trimite în Delegația Permanentă.

Update 15.00 „Mulțumesc domnule președinte Quintus, mulțumesc dragi liberali, vă mulțumesc pentru votul de încredere, este un vot copleșitor, acest rezultat pentru mine este foarte emoționant”, a spus Iohannis după ce a fost anunțat drept câștigător al Congresului PNL.

„Lumea se așteaptă să rezolvăm problemele pentru că noi putem rezolva problemele. Suntem un mare partid, dar niciodată un partid nu poate să fie prea mare”, a continuat discursul de învingător Iohannis.

„Îi invit în partid pe cei care din varii motive au crezut că le este mai bine în afara partidului”, a fost mesajului noului președinte al PNL, Klaus Iohannis.

Update 14.45 Klaus Iohannis a fost ales președinte al PNL, Ioan Ghișe a obținut doar 150 de voturi din cei 1500 de delegați prezenți la Congresul partidului

UPDATE 14.00 Crin Antonescu a declarat că este posibil ca după ce „își fac numărul” Daniel Chițoiu și Norica Nicolai vor pleca din PNL

Update 14.00 Varujan Vosganian: PNL s-a reînființat în 1990 în biroul meu

UPDATE 13.35 Din diferite considerente cred că opțiunea prezidențiabilului Crin Antonescu trebuie să rămână în atenția noastră, deoarece partidul trebuie să-și mențină second choice option în cazul în care se întâmplă ceva. Dacă nu-l va avea la dreapta sa pe Crin Antonescu, domnia sa nu avea ocazia să meargă la Cotroceni să meargă să depună jurământul. Klaus Iohannis are nevoie de Crin Antonescu”, a rostit de la tribuna Congresului deputatul Radu Zlati, care candidează pentru funcția de vicepreședinte al partidului. Mesajul său a fost aplaudat de o parte a sălii.

Update 13.30 Europarlamentarul Norica Nicolai a criticat trecerea de la ALDE la PPE, avertizându-și colegii că va sta alături de Blaga, Flutur și alți pedeliști. Ea l-a criticat pe Sorin Frunzăverde despre care a spus că este „detașat la PNL”.

Update 13.30 Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus le-a spus liberalilor că prin „Statutul Quintus”, orice fuziune se poate face doar prin „înghițire”.

„Nu știu câte partide să se mai apropie de fuziune”, a spus Quintus.

UPDATE 12:40 Votul pentru alegerea președintelui liberalilor a început. Vicepreședinții își prezintă moțiunile cu care candidează.

UPDATE 12.15 Klaus Iohannis și-a prezentat programul cu care dorește să câștige președinția PNL. El le-a spus delegaților că este liberal cu inima de zece ani chiar dacă nu are un carnet de partid în acest sens.

„Viziunea mea pentru PNL și pentru România, PNL are puterea, are voința, pentru a determina mersul României în următorii zece ani Eu îmi doresc ca PNL să dea președintele României pentru două mandate, îmi dorec ca PNL să guverneze cel târziu începând din 2016 timp de două mandate”, a spus Iohannis.

UPDATE 12.00 În discursul său de candidat, Klaus Iohannis le-a promis liberalilor 10 ani la guvernare. „PNL are puterea, are voința, pentru a determina mersul României în următorii 10 ani. Eu îmi doresc ca PNL să dea președintele României pentru două mandate, să guverneze cel târziu din 2016 pentru două mandate. O Românie prosăperă și puternică. Aceasta este viziunea mea pentru PNL și pentru România”, a spus Iohannis.

Până acolo, pasul imediat, spune Klaus Iohannis, trebuie să fie unificarea dreptei, descris de acesta ca un proiect al PNL, ca o „șansă istorică”. „Unificarea dreptei, un concept care, dragi liberali, a fost vehiculat de PNL, în PNL de multă vreme. Nu au existat condițiile. Acum este momentul, acum avem șansa, aș fi aproape tentat să spun șansa istorică să facem unificarea dreptei. Este o necesitate politică”, a adăugat acesta.

UPDATE 12.45 „Cooperativa” din PNL a început să împartă lista cu numele vicepreședinților care vor trebui aleși la Congres. Lista candidaților cu cele mai mari șanse la funcția de vicepreședinte.

De asemenea, mai există o listă cu numele viitorilor președinți, dar care are o susținere mai scăzută.

UPDATE 11.30 Senatorul Ioan Ghișe, candidat la președinția partidului, a luat cuvântul. El a avut un discurs în care a atacat PPE, pe Traian Băsescu și guvernarea PDL.

„Mă rog ca acum să nu fie un nou dragă Stolo, dragă Klaus”, a spus Ghișe, care a avertizat că fuziunea celor două partide nu va aduce automat un scor mare noului partid.

UPDATE 11.15Nu vrem să renunțăm la numele nostru și nu vom renunța niciodată. Nu vrem să renunțăm, deși poate uneori e tentant la povara unei istorii mari, care e istoria de 140 de ani a PNL, e coloana vertebrală a istoriei moderne a României”, le-a spus Crin Antonescu colegilor de partid, într-un discurs aplaudat îndelung și care a ținut mai mult de jumătate de ore, el fiind întrerupt de câteva ori de aplauzele sălii.

Antonescu a vorbit despre formarea și eșecul USL, dar și despre suspendarea președintelui Traian Băsescu în 2012, spunând că nu „regretă” acel eveniment.

„În vara anului 2012 când nu s-a produs nicio lovitură de stat, ci o înfrângere dureroasă până azi a unei voințe populare într-o măsură fără precedent, am avut puterea cu costuri uriașe de imagine personală ceea ce 7,4 milioane de români spuseseră la urne și să stau pe acea poziție asumată. Nu regret și astăzi sunt bucuros că am avut puterea singur să spun un lucru singur, așa interimar cum eram, că președintele României nu primește ordine de la nimeni decât de la poporul român„, a fost mesajul transmis de Antonescu.

„Am obținut cu USL, ca parte egală și în deplină demnitate, în proporție de paritate, victorii electorale fără precedent în istoria democrației. A urmat o perioadă de guvernare la care știu că ne raportăm toți cu un gust destul de amar. Nu ar trebui să ne împiedice să reținem faptul esențial că PNL a intrat cu toată buna credință.Când nu a mai fost posibil ca aceste lucruri să fie respectate , când PNL nu a mai fost tratat ca un partener perfect egal am luat cu o zdrobitoare majoritate că PNL nu mai poate rămâne într-un proiect care îi desfigurează identitatea”, a continuat Antonescu.

El a vorbit și despre trădătorii din interiorul PNL, cei care au atacat partidul, trimiterea fiind la fostul președinte PNL, Călin Popescu Tăriceanu.

„Nu vreau să număr trădători sau să adresez mulțumiri, e și lista trădătorilor cumplit de lungă dar și lista oamenilor care înțeleg ce înseamnă acest partid e suficient de lungă pentru a nu îmi permite să spun nume fără a risca omisiuni. Trădătorii iau ochii, înființează partide, țin vie flacăra liberalismului. Mesajul meu din capătul acestei aventuri de existență pe care am avut-o împreună este că numai cei din urmă, numai cei drepți, numai aceia contează, cine trădează încetează să existe, când trădezi încetezi să mai exiști”.

„În acești ani, împreună am învățat să gândim ca niște câștigători, să ne purtăm ca niște câștigători și să ne batem pentru a fi numărul unu. De aici PNL nu se mai poate întoarce, un standard de aspirație, onoare, curaj și devotament am reușit să fixăm împreună. Pot să mă duc lângă Mircea Ionescu Quintus și să ținem împreună că e de datoria noastră să ținem ștacheta aceasta de onoare, devotament sub care niciun președinte al PNL nu va mai putea coborî. Mi-ați dat șansa de a servi PNL”, și-a încheiat Antonescu discursul.

UPDATE 10.20 La eveniment va participa și o delegație a PDL, condusă de Vasile Blaga din care mai fac parte Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur și George Scripcaru. Mihai Răzvan Ungureanu, președintele Forței Civice, le-a spus delegaților prezenți la Congresul PNL că pentru el casa părintească este în PNL.

„Din păcate, noi din această sală și alții care nu sunt aici l-am făcut pe Victor Ponta prim-ministru și dacă insistăm îl facem și președinte. Nu acesta este drumul nostru. Tot noi îl putem trimite acasă. A trecut vremea când ne dădeam unii altora certificate de oameni politici de dreapta. Avem o dreaptă care s-a războit cu sine și a ajuns să guverneze cu PSD. Dacă nu ar fi fost conflicte între partidele de dreapta, PSD nu ar fi fost la putere.„, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

UPDATE ORA 10.30. Cu un mesaj orientat exclusiv spre fuziunea PNL- PDL, aflată în negociere între cele două partide, liderul democrat – liberalilor, Vasile Blaga, le-a transmis liberalilor care au încă rețineri legate de unificarea dreptei că nici „spiritul”, nici „tradiția” PNL nu vor dispărea, dar că nu a venit la Congresul lor pentru „a oferi pe tavă PDL”. „Pe cei care mai au îndoieli îi întreb: De ce propaganda PSD-istă s-a năspustit cu furie asupra proiectului nostru? Pentru că știu că unirea noastră înseamnă înfrângerea lor„, le-a spus Blaga liberalilor, menționând „respectul față de numele și de blazonul PNL”. Detalii AICI.

UPDATE 10.00: În deschiderea Congresului PNL, Klaus Iohaannis l-a salutat „cu reverență” pe Mircea Ionescu Quintus și „cu multă prietenie” le Crin Antonescu. „Începem azi un Congres foarte important care va defini direcțiile strategice ale PNL pentru mulți ani. Acest Congres va dovedi că PNL este unit, este o singură echipă puternică”, a spus principalul candidat la funcția de președinte al partidului.

Liberalii fideli lui Crin Antonescu au dorit amânarea deciziei prin care să fie stabilit candidatul partidului pentru bătălia din toamnă, dar Klaus Iohannis a avut câștig de cauză, Congresul îl va desemna și candidat la prezidențiale. Crin Antonescu este așteptat de susținătorii săi să dea un mesaj prin care să mențină deschisă posibilitatea candidaturii sale la prezidențiale, deși s-a retras din competiția pentru Palatul Cotroceni. De la primă oră a Congresului PNL, în sala de ședințe au început să fie împărțite pliante prin care se cerea susținerea candidaturii lui Crin Antonescu pentru calitatea de prezidențiabil. Deputatul PNL, Radu Zlati, candidat pentru o funcție de vicepreședinte susține într-un document împărțit delegaților prezenți la Congres desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat la prezidențiale din partea partidului rezultat în urma fuziunii PNL – PDL.

Un moment aparte în cadrul Congresului îl va constitui retragerea din partid a „grupului Tăriceanu”, aceștia urmând să aibă și un mesaj la Congresul partidului în care să vorbească despre stoparea fuziunii cu PDL și predarea partidului lui Traian Băsescu. Daniel Chițoiu și Călin Popescu Tăriceanu încearcă să atragă de partea lor cât mai mulți nemulțumiți din partid, mai ales că și pentru funcția de vicepreședinte va fi o bătălie dură, pentru cele 31 de poziții înscriindu-se 57 de candidați.

În partid se vorbește deja despre o Cooperativă care a stabilit numele viitorilor vicepreședinți. Deputatul Mircea Dolha, care își făcea ieri o campanie internă pentru funcția de vicepreședinte, a fost înregistrat de gândul în timp ce vorbea de Cooperativa care stabilește numele vicepreședinților PNL, afirmând că „vrea să spargă Cooperativa” și să acceadă în Biroul Permanent Național în funcția de vicepreședinte. La Delegația Permanentă s-a decis ca oricare buletin de vot care nu are fix 31 de nume votate în dreptul vicepreședinților să fie anulat.

Funcția de secretar general îi va reveni lui Marian Petrache, președintele PNL Ilfov, cel care a condus și campania pentru europarlamentare. Secretarul general nu va fi ales de Congres prin vot uninominal, ci de către membrii Biroului Permanent Național.

PNL va adopta și o Rezoluție prin care va renunța la Internaționala Liberală și ALDE, liberalii români urmând să activeze din toamnă în PPE. Deja europarlamentarii PNL au trecut în grupul PPE din Parlamentul European, ceea ce a stârnit nemulțumirea Noricăi Nicolai, care a amenințat că va părăsi partidul și va rămâne la ALDE.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Cum arată CRBL după ce și-a făcut prima operație estetică la față! După divorț, s-a...
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața pe “drumul morții”! Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN2/...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Vremea ia o întorsătură neașteptată. Asta mai lipsea
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Andreea Antonescu a ajuns la 42 de kilograme! Cum este viața de mamă singură
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Serviciile secrete ale SUA susțin că riscul unui atac nuclear din partea Rusiei rămâne scăzut